Mama, eu am să mor?

Citisem cu ceva timp în urmă că pe la 4 ani, copiii încep în a pune întrebări despre moarte. Îmi aduc aminte că am rămas cu gura căscată, fără respirație, când Noah a spus pentru prima oară că nu știu ce dragon sau monstru e mort. Mă întrebam cu puțină frică “Oare de unde știe el conceptul?” 

Până când într-o zi când m-a întrebat:

– Mama, eu am să mor? 

– ….. (liniște din parte mea)

Nu e prima dată când mă gândesc că și el, copilul meu, va muri cândva. Dar și așa întrebarea lui m-a zguduit puternic. Un cocktail de emoții de tristețe adáncă, disperare și frică mi-a străbătut corpul. 

Mă uit la el și nu zic nimic. Poate aveam un zâmbet mic, încercând să par normală, “ca întotdeauna” … dar cred că Noah știa că era un zâmbet de stres. El nu zice nimic și se uită direct în ochii mei. 

În acele secunde în capul meu făceam algoritmi de logică și arbori de decizii căutând cel mai potrivit răspuns în acel moment. Primul gând a fost “Fii sinceră!” – tocmai ascultasem un podcast genial, în spaniolă, despre cum să le vorbești copiilor despre moarte și acesta era și primul sfat oferit. Apoi, încercam să îmi aduc aminte ce alte sfaturi mai erau pe lângă acesta, și care ar fi potrivite la vârsta lui… 

Cu toții vom muri

Îi răspund, după câteva secunde intense de liniște:

– Cu toții vom muri. 

– Si eu? mă întreabă din nou Noah.

– Da, și tu, îi răspund înghițind în sec, căci uitasem să respir.

Inima mea era mică mică, și cred că plângea simțind adevărul absolut al vieții noastre: că ne naștem ca să murim. Era momentul când toată ființa mea a realizat că chiar și ce am născut eu… va muri. 

Încerc să mai câștig timp, și sper ca el să-și schimbe atenția pe altceva, și așa nu trebuie să mai vorbim despre moarte. Dar el încă se uită la mine, așa că adaug repede:

– Doar când vei fi foarte foarte foarte foarte foarte bătrân. Când vei tu un Opa (bunic in germană). 

– Dar eu nu vreau să fiu Opa! zice repede Noah.

Da, am înțeles ce voia să zică… nici eu nu voiam ca el să moară!! Imediat îl intreb, de data asta cu un zâmbet mai sincer:

– Nu vrei să fii Opa? Adică nu vrei să fii bătrân? Și să ai copii? 

– Nu! Eu vreau să fiu copil. 

Oh, bineînțeles că voia să rămână copil. Cred că a fost momentul când Noah simțise pentru prima dată frica primordială, cea mai adâncă din noi, cea mai universală frică: frica de moarte.

Am simțit că nu mai era interesat de subiect pentru că un robot îl atacase, așa că și eu am zâmbit muuult mai calmă și i-am spus::

– Da, și eu vreau ca tu să fii doar copil acum!

Locatie poza: Castelldefels, Barcelona (Spania)

Pupici însorți din Valencia, Andreea