in Romana

Cum să NU îți înveți copilul să înoate

19. September 2023,
noah in the pool

Eram cu toții în piscină cand deodată intră un tip și începe să dividă piscină pentru copii în două. Îl văd că aduce colaci, mingi de apă si altele, așa că era evident că tipul pregătea un curs de înot pentru copii. Erau doar doi participanți: un băiat și o fetiță. 

Noi patru, eu, soțul și copiii noștri ne simțeam așa de bine în piscină! Deja aveam cam 40 minute acolo. Copilul cel mic, de 1 an si jumătate, era așa de relaxat și calm în brațele mele încât m-a făcut să intru într-o “bulă” de zen (“in a happy-bubble”). Băiatul mare deja sare, se scufundă după inele și înoată mai mult sub apă, dar se descurcă.

Groază în piscină

Începe cursul și începe trauma: ori de cate ori fetița intra in apă, cam de vreo 2,5 ani, țipa și plangea de nu mai putea să respire. Era terorizată! Cred că părinții au fost instruiți de către profesor să plece, să se ascunde, “că așa o să uite de voi”. II vedeam cum se ascundeau dupa un geam. Profesorul a rămas calm tot timpul, dar nici nu părea să zică ceva să “repare” situația, să o ajute pe fetiță macăr să înțeleagă ce se întâmplă. Cand termina ruta prin apă cu fetița, îl lua pe celălalt cursant si atunci se făcea liniște în piscină. Fetita încerca să respire, să-și recapete energia și cine știe, încrederea în sine, în univers, în părinții ei că poate totul va fi bine, si chestia asta se va termina cat mai curand, … si ca poate vor veni înapoi…

Cu forța la cursul de înot

Toată întâmplarea mi-a adus aminte cum și fiul meu mare a fost în pielea fetiței de două ori. Plătisem cursul întreg înainte de a “testa” profesorul, și înainte de a vedea dacă fiul meu s-ar bucura de timpul petrecut acolo. Și eu am fost în pielea părinților care se ascundeau ca fiul meu să nu mă vadă, dar eu voiam să văd ce face. Și când am văzut inca de la prima clasă cum profesorul s-a dus la marginea piscinei și în 2 secunde l-a luat pe fiul meu și l-a băgat în apă… În clipa aia mi-am zis “Oh, nuuu” și am știut că a fost o MARE greșeală. Evident fiul meu a început să țipe și să plângă. Și profesorul tot spunea ceva dar părea mai degrabă ca în armată și nu într-o piscină pentru copii.

A doua oară am stat vreo 10 minute să-l conving pe fiul meu să intre, a intrat și apoi a început să plângă lângă piscină, iar eu afară aproape plângând și eu… Și dacă în punctul acesta de poveste, îți spui că eu sunt o mamă “papă-lapte” și că ar trebui să fiu “mai dură”, exact cu tine vreau să vorbesc! Exact pentru tine sunt aceste gânduri ale mele…

Cum învață copiii

Copiii învață când se simt bine! Ei învață prin joc, prin interacțiune umană și momente plăcute. În situații de stres, copilul nu învață! Cel puțin nu învață ce vrei tu să îl înveți. Învață altele, precum:

  • “mami m-a lăsat aici cu “omul” ăsta rău”,
  • “mamei nu-i mai pasă de mine”,
  • “tata m-a abandonat”,
  • “de ce mama/tata nu vine?”,
  • “de ce omul ăsta mă ține așa de tare” etc etc

În momente de stres, creierul copilului se blochează și nu va învăța nimic. Poate îți aduci aminte de un profesor care te speria, care-ți vorbea urât, sau te jignea … nu erai prea concentrat pe ce încerca el/ea să te învețe, nu-i așa?

După cele două sesiuni cu Noah la înot, am renunțat. Ne-am învățat noi lecția de a nu plăti un curs complet înainte de a-l testa cumva, și am ales să pierd doar banii nu și copilul.

Cum să-ți înveți copilul să înoate

Big mistake: Când la prima oră, profesorul de înot l-a luat rapid pe Noah și l-a băgat în apă brusc, acolo a fost o primă MARE greșeală. Cu copii așa de mici (și poate cu oricine de fapt), ar fi trebuit să existe o conversație, precum:

  • Prof: “Hola, eu sunt Juan, cum te simți?
  • Copil: “Hola, bine”
  • Prof: “Eu sunt profesorul de înot. Am să îți arăt cum poți înota și tu, așa cum fac delfinii și peștișorii. Îți place apa?” profesorul trebuie să lase câteva secunde și să aștepte răspunsul copilului.
  • “…. mda… (sau ce ar zice copilul)”
  • Prof: Vrei să vezi cum e apa, dacă e caldă sau rece?
  • Copil: Daaa. Oh e rece, acasă e mai caldă.
  • Prof: Te cred! Acasă, apa ta e mai caldă. În apa așa mai rece, se înoată mai bine. Peștișorii înoată în ape reci. (apoi câteva secunde pentru ca copilul să integreze mesajul)
  • Copil: …
  • Prof: ai vrea să fii un rechin, un delfin, un rac sau un pește? Ce ți-ar plăcea să fii?
  • Copil: Un rechin!!! Sau poate “O sirenă”.
  • Prof: Hai să-ți arăt cum înoată sirena/rechinul. Vrei să vii la mine în brațe?
  • Copil: Da….
  • Prof: Când te bag în apă, tu spui “Sunt o sirenă”, sau “Sunt un rechin”, OK?
  • Copil: DA!
  • Prof: OK, uite vin să te iau, să știi că mâinile mele sunt deja ude… 1,2,3 ce trebuie să spui?”
  • Copil: “Sunt o sirenă”, sau “Sunt un rechin (cu multă energie și veselie)
  • Prof: Pregătit, 1,2,3 și …. (îl ia pe copil și-l bagă în apa încurajându-l să spună ce vrea el să spună).
  • Copil “ Yuhuuu, sunt un rechin/sirenă/etc” …”

Cu un astfel de dialog, totul ar fi fost mai distractiv și cu siguranță atmosfera ar fi fost mai plăcută și mai propice învățatului. Poate crezi că durează prea mult… totul poate fi doar 1 minut. Însă acel minut îl va ajuta pe copil să perceapă situația precum una pozitivă, și va economisi poate ore/sesiuni de curs de înot. Poate crezi că mult timp, însă o astfel de conversație este până la urmă un semn de respect. Copilul va învăța și asta: acest om mă respectă, va fi aici să mă ajute să înot (ca o sirenă).

Graba care strică treaba

Dacă ești părinte și chiar profesor, vreau să-ți aduc aminte niște idei generale:

Copilul nu trebuie să învețe să înoate din prima lecție!

sau nici măcar după primul curs de o lună! Fiecare își are ritmul său, iar dacă grăbești copilul, e posibil ca totul va fi chiar mai lent! Dacă vecinul a învățat doar după o săptămână, foarte bine pentru el, tu însă ar fi bine să-ți observi copilul și să-i dai timpul potrivit.

Înotul ca și limbile străine, sau instrumentele de muzică sau mersul pe bicicletă are un ritm pe care doar copilul îl poate impune. Noi, adulții trebuie să îi ascultăm și să ne adaptăm la procesul copilului.

Înotul trebuie să fie distractiv, o joacă.

Compară situația de mai sus, cu mersul la piscină cu unul dintre părinți, și cu obiectivul: “să ne bălăcim împreună”? Acesta este principiul pe care l-am ales noi: de vreun an, soțul meu a mers cu băiatul mare (aproape) în fiecare duminică la piscină. De-abia după câteva duminici, poate după câteva luni, a reușit Noah să fie mai calm în apă. Deși nu e un copil agitat, în apă nu voia/nu putea să se oprească o secundă, dădea din mâini, picioare prea-vesel și își mișca corpul ca o caracatiță beată. Așa că, pentru început, soțul meu a avut ca obiectiv să-l învețe pe Noah să se obișnuiască cu apa. Apoi a început să îi explice cum să respire, așa că după luni de zile în care doar “se bălăceau” și “respirau sub apă”, soțul meu a introdus și câteva instrucțiuni despre cum să dea din mâini și picioare.

Hai să ne bălăcim!

Totul însă foarte natural, treptat și pe bază de observație. Într-o duminică poate Noah avea mai multă energie, așa că soțul insista mai mult pe cum să se scufunde și să miște brațele etc. Altă duminică, poate stăteau doar 20 de minute pentru că erau obosiți … Acum, Noah sare în piscină, înoată mai mult pe sub apă, decât cu capul afară, și cel mai important dintre toate, se distrează! Îi place la nebunie să sară în apă, inventează tot felul de poziții de a sări, care mai decare mai amuzantă, se scufundă să ia jucării/obiecte de pe podeaua piscinei și înoată dar nu perfect …

Dacă ai observat, înotul e ca un rezultat natural, o consecință a distracției cu tata duminica la piscină… și nu neapărat obiectivul. Să nu te gândești că soțul meu e vreun expert în înot. Da, într-adevăr înoată foarte bine (tatăl lui a fost profesor de înot), însă a ști să înoți e suficient pentru un nivelul acesta!

Ceea ce făcea profesorul de înot sâmbătă la piscină și în brațele căruia fetița țipa, poate să facă oricine! Până și eu; cu toate că mă panichez dacă nu ating “podeaua”, nisipul ceva… Fetița avea un colac pe talie, și proful o plimba prin apă – That’s it! Asta făceam și eu cu băiatul meu mic în cealaltă jumătate de piscină. Însă băiatul meu era atât de calm și zâmbăreț pentru că era cu mama, era cu toată familia lui, eram relaxați, râdeam, ne pupăceam și ne jucam … apropo, era așa de relaxat încât începea să i se închidă ochii de somn (am ieșit, l-am schimbat, l-am pus în căruț și a adormit într-un minut).

Recomandare podcast Janet Lansbury

Ca de obicei, îti super recomand podcastul lui Janet Lansbury, guru meu în parenting, și episodul despre înot și siguranța în apă: “Water Safety, Bodily Autonomy, and Emotional Health

Așa cum precizează și ea, din nefericire sunt multe cazuri de înec și multe dintre înecurile fatale sunt prin copiii care “știu să înoate un pic”. E doar percepția părinților că copilul deja poate să înoate, astfel ei se relaxează, nu mai sunt atât de atenți la copil și accidentul apare.

Aproape că am pățit-o și noi chiar recent: eram cu toții în piscină, și Noah la vreo doi metri în spatele meu, soțul un pic mai departe și deodată aud “Hilfe!” (“ajutor” în germană) și soțul strigând “Noah!”, mă întorc și îl văd pe Noah panicat, încercând să țină capul la suprafață. Imediat l-am luat lângă mine dar era foarte agitat și înghițise apă. I-am spus că a făcut foarte bine că a țipat, și că oricum și salvamarul a venit și era în spatele său pregătit să sară pentru el. Am văzut pe fața lui cum s-a calmat când i-am spus asta…

Important: Spune-i copilului tău să țipe în caz de se simte nesigur în apă! E super important! O prietenă îmi spunea că înecul la copii se mai numeste si “moarte tăcută”/silent death pentru că nu sunt conștienți de ce li se întâmplă și nu zic nimic! Ai crede că un copil de 1 sau 2 ani țipă în apă când au început deja să înghită apă, dar nu e așa… cred că se blochează și nu zic nimic. De aceea, când ești cu copiii în apă, trebuie să te uiți la ei, non-stop! Fără telefoane mobile, fără prieteni care să te țină într-o conversație, și pe cât posibil, fără alcool – doar ochii pe copii! Existe propunea de a fi un “adult de gardă” – adică pentru o perioadă de timp acel adult supraveghează copiii în piscină fără nimic în jur care i-ar putea fura atenția (fără telefon, prieteni etc).

Concluzii: copii și apa

Nu trebuie să îl înveți pe copil să înoate de la prima lecție.

Este un obiectiv mult prea exagerat. Slowly but surely: încet, încet dar sigur. Când copilul simte presiunea adultului, pe lângă faptul că nu mai învață nimic, el va asocia mersul la piscină sau înotul cu ceva “obligatoriu”, “greoi”, “plictisitor (pentru că e dureros de fapt)”.

Copiii învață prin joacă.

Apa poate fi periculoasă, fatală!

Fii tot timpul cu ochii pe copilul tău, indiferent dacă a fost la cursuri de înot, indiferent dacă pare să știe să înoate și se descurcă. Poate piscinele sunt mai “sigure”, dacă vorbim despre lacuri, mări sau oceane, acolo supravegherea este obligatorie, mult mai strictă! Cum spun spaniolii, “trebuie să ai respect pentru apă” … aici sensul cuvântului “respect” e o combinație de respect și teamă. Și pe bune dreptate! Nu se merită nici conversația aia pe telefon, nici Instagram-ul, nimic din ce ar putea să-ți fure atenția în acel moment … în timp ce copilul tău se îneacă.

Sper să te ajute și să te inspire aceste gânduri! Spune-mi despre sugestiile tale în casuța de comentarii de mai jos! Mi-e drag să ascult experiențe de la alți părinți <3

Pupici însorțiți din Valencia, Andreea

You Might Also Want To Read

visiting kanagawa university

Profesor vizitant in Japonia

13. July 2016
toilet in japan

Totul despre toaletele din Japonia

10. August 2016
pregnant lady on the beach

Agitație la mutat

1. November 2023

No Comments

Leave a Reply